ACCESORIZATE. Romanii isi impodobesc, mai nou, cu cristale Swarovski atat masinile, cat si obiectele de dimensiuni mai mici: telefoane mobile, pahare sau pixuri Tinerii care vor ca autoturismele in care au investit zeci de mii de euro sa iasa in evidenta atunci cand sunt in trafic „tapeteaza” exteriorul, dar si interiorul bolizilor cu cristale. Ionela Chircu Desi ne aflam in plina criza mondiala, cristalele Swarovski sunt in trend, iar arta decoratiunilor tinde sa castige teren si in Romania. Tinerii cu pretentii, care vor sa se faca remarcati in cercul de prieteni, merg la centre speciale si comanda aplicarea de cristale Swarovski pe obiectele lor preferate. Cel mai des, specialistii sunt solicitati pentru decoratiuni care dau bine la petreceri, nunti, botezuri si alte evenimente importante din viata iubitorilor de cristale. Majoritatea persoanelor interesate de arta fabricatelor din sticla speciala, transparenta, cere ca acestea sa fie aplicate pe rochiile de mireasa, pantofi, telefoane mobile, pantaloni, curele, sandale, cizme si chiar cheile de la masini. „Cea mai interesanta lucrare a fost cea comandata de un sofer care a vrut sa-i aplic cristalele pe masina. In doar trei ore si jumatate de la negociere, i-am transformat BMW-ul intr-un obiect unic. I-am decorat interiorul automobilului, inclusiv volanul, cu 200 de cristale aduse din Austria. Lucrarea l-a costat o suta de euro”, ne-a marturisit Paul Solomonea, unul dintre proprietarii unei afaceri de profil. In functie de suprafata pe care se aplica sticla de calitate superioara, pretul unei lucrari poate sa ajunga si la cateva mii de euro.